Păşesc în casa ei, o garsonieră primită în schimbul casei dărâmate pe vremea comuniştilor.  Imaginează-ţi o casă de ţară cu bibelouri şi flori artificiale, înghesuită într-un apartament de o persoană.  Nu o văd zâmbind des.  Astăzi vrea să îmi povestească, aşa că îmi las toate catrafusele pe unde apuc.

“Meream cu o pesă de teatru prin sate. Noi râdeam de noi. Io eram nevasta, da eram surdă. Şapte prunci am avut şi le dădem să mânce, da numa pita cu apă.

<<Drept Ileană? Drept Mărie!

Numai azi în colectiv,

Fericire am găsit

Fericire ca şi asta

Numa…>>

Apu o murit Flori. Noauă zeci şi noauă de strofe am ştiut din cap.

… Doamne bine o putut fi! Apu ne-am dus în Husasău cu serbarea noastă. O venit şi el. Numa nu i-l trebuia la tata şi la mama… Nu i-l trebuia pe băiatu ista că avea mamă-sa şapte prunci. Doamne drag îmi era! Îl fluieram de pe pod şi din casă mă auzea. <<Hai  încoace! Mi-o zis tata să te chem că merem după lemne în pădure cu el.>> Atunci i-l trăbuia, altu nu.

Tata pe altu l-o vrut, eu nu. Ş-apoi o venit ăsta la noi să mă ia. Din doauă vorbe m-o şi dat tata.  <<Io nu mă duc, io nu-s de mărit, mărită-te tu, tată, dacă vrei!>> Da m-o dat oricum. Soacră-mea, femeie rea. M-o pus să fac pătură da tăt lângă mine stătea.  Ştiam să întind că m-o învăţat mama, da ea era o femeie rea. Mi-o luat cuţitu din mână şi o strigat la mine. Ioi, ce m-am suparat!”  Plânge.  “Am ieşit din casă şi până la mămica nu m-am oprit. Tăt drumu am plâns. Cum o putut fi aşe rea, nu ştiu. Da tăt mai bine o fost decât amu.

La şcoală eram pretenă cu directorul. <<Anuţă, tu eşti mâna mea dreaptă, dacă nu vii în Husasău, nu mai merem nici noi.>>… Că îmi plăcea să mă bag în tăte, mai ales în pese de teatru. Noi de noi râdeam. Doamne bine o putut fi!”

Ce-o putut fi aşa bine, a trebuit să mă gândesc o vreme şi eu. Simplitatea vieţii le-a asigurat fericirea. Atunci era mai uşor să fii simplu. Azi, nici dacă încerci nu reuşeşti. Avem prea multe opţiuni. Atât de multe opţiuni! Dacă înainte oamenii îşi mâncau propria pâine făcută în casă, sau mai târziu aveau şansa să aleagă între albă şi neagră de la cooperativă, azi avem pâine albă, albă cu seminţe, albă mica, medie, mare, graham, neagră mică, medie, mare, franzelă, baghetă, pâine fancy cu măsline etc.. Acesta e doar un exemplu, în alte cauzuri opţiunile sunt însutite. Nu spun că trebuie să rămânem la telefonul fix cu disc sau la cocia cu cai, dar am devenit robii materialismului. Am ajuns să fim consumatori şi risipitori de orice: ieftin, scump, că ne trebuie, că nu ne trebuie, trebuie să avem şi de-asta şi de-aia. Intrăm în fibrilaţii când nu avem bani să ne cumpărăm ceea ce vrem, când nu avem destul timp să mai facem ceva pentru încă câţiva lei. Această stare ce cuprinde fiinţa umană a celui în cauză a fost denumită de mulţi cercetători (britanici, dacă vreţi), prea-ultilizatul termen de “stres”.  Pe tine ce te stresează? De ce te stresezi? Ce nu-ţi ajunge? Merită tot efortul? Pentru ce?

Necazurile în viaţă sunt inevitabile, condimentate cu stres îţi scurtează viaţa. Simplific-o puţin. Fii generos, dă altora din ce ai mai mult, învaţă-te şi învaţă-i pe cei din jurul tău să nu fie materialişti. Ajută-i pe cei care au mai puţin decât tine, şi niciodată nu te compara cu cei care au mai mult. Doar ei ştiu cât de greu le e capul când îl pun jos, pe pernă.

 

Matei 6:31. Nu vă îngrijoraţi, deci, zicând: „Ce vom mânca?” Sau: „Ce vom bea?” Sau: „Cu ce ne vom îmbrăca?”
32. Fiindcă toate aceste lucruri Neamurile le caută. Tatăl vostru cel ceresc ştie că aveţi trebuinţă de ele.
33. Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra..

4
Cum să (nu) devii prost
Ordinea haosului

2 thoughts on “1940-2016 Vieţi antonime

  1. Noi nu mai știm cu adevărat ce avem nevoie :). Confundăm nevoia cu dorința :). Da’ viața-i simplă în find… Frumos ai scris, Ligia :). Și drept îi cum zici ;).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *