“Câţi ani ai acum?”, m-au întrebat mulţi zilele trecute.

“23.”, le-am răspun fără ezitare, pentru că începusem să spun asta din ianuarie. Nu mi-a plăcut 22. Două numere pare cu care nu am nimic în comun.

 

Dar acum a trecut ziua care marchează încă o vară petrecută pe pământul acesta şi mă întreb pe mine însămi:

– Căţi ani am?

– Nu am niciunul, toţi s-au dus, îmi răspund.

– Atunci ce am?

– Nimic.

– Poate nu am anii că au trecut, nu am evenimentele, oamenii pe care i-am întâlnit, memoriile se pierd,  dar trebuie să am ceva, altceva.

– Ştiu începutul şi continuarea mea. Totul a început acolo, în grădină, locul creat de Dumnezeu.

– Da, din totul pe care Dumnezeu îl avea, a luat, a făcut omul şi a fost al Lui.

– …chipul şi asemănarea tot ale Lui.

-Suflarea. “I-a suflat în nările lui suflare de viaţă.”

Trag aer în plămâni.

– Viaţa e El. Suflarea Lui a dat-o omului.

– Nu e nici a mea. Ţărâna era a Lui.

– Dar am spus de atâtea ori “Am văzut cu ochii mei, am atins cu mâinile mele, picioarele mele, buzele mele…”

– Am atins cu buzele mele “pâinea cea de toate zilele,…….. dă-ne-o.” Nu e a mea.

– Îmi amintesc că în limba ebraică nu există verbul “a avea” cu sensul de “a deţine”, ci cu sensul de “ceva este pentru mine”.

– De aceea ştiu doar începutul şi continuarea. Nu ştiu sfâtşitul când nu va mai fi nimic pentru mine pe pământ.

– Lucrurile care mi-au fost încredinţate le am acum, astăzi, dar mâine…

– Azi respir suflarea lui Dumnezeu, port chipul Său şi mănânc pâinea Lui.

Trag aer în piept, îl ţin puţin şi îi dau drumul. Nu e al meu.

Îţi mulţumesc.

 

“Spune acum că am timp.” îmi bubuie în urechi pentru că am spus-o şi am auzit-o de atâte ori.

– Îmi cer iertare, Doamne, nu doar pentru că am spus că timpul e al meu, ci şi pentru că l-am ţinut pentru mine.

– Dar am ţinut şi mâinile care ar fi putut ajuta pe cineva, am ţinut şi picioarele care m-ar fi putut duce la cel care avea nevoie de cuvintele mele pe care le-am ţinut pentru mine.

– Am ţinut îmbtăţisările, am ţinut “Te iert”, “Mulţumesc!”, am ţinut aprecierile, am ţinut lacrimile.

– Am ţinut şi hainele care ar fi putut îmbăca pe cineva, am ţinut şi mâncarea care putea fi hrana unui muribund.

– Am crezut că sunt binecuvântările mele, dar…

 

 „Binecuvântaţi sunt cei săraci în duh,
căci a lor este Împărăţia Cerurilor!
Binecuvântaţi sunt cei îndureraţi,
căci ei vor fi mângâiaţi!
Binecuvântaţi sunt cei blânzi,
căci ei vor moşteni pământul!
Binecuvântaţi sunt cei flămânzi şi însetaţi după dreptate,
căci ei vor fi săturaţi!
Binecuvântaţi sunt cei milostivi,
căci ei vor avea parte de milă!
Binecuvântaţi sunt cei cu inima curată,
căci ei Îl vor vedea pe Dumnezeu!
Binecuvântaţi sunt cei împăciuitori,
căci ei vor fi numiţi fii ai lui Dumnezeu!
10 Binecuvântaţi sunt cei persecutaţi din pricina dreptăţii,
căci a lor este Împărăţia Cerurilor!  (Matei 5:3-10)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

6
Cum să (nu) devii prost

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *